Strategii noi ca sa te asculte copilul

Meseria de parinte implica o permanenta adaptare, pentru ca, in fiecare zi, copilul se schimba, evolueaza. De cele mai multe ori, parintii nu stiu sa faca fata situatiilor noi si sunt cand prea autoritari, cand prea ingaduitori. Pentru a le veni in ajutor, prezentam mai multe strategii simple, care pot fi aplicate efficient in cazul copiilor de 8-15 ani.

Propune, in loc sa comanzi

Situatie: copilul nu spala vasele/nu-si face temele.
Reactiile tale obisnuite: “Du-te si spala vasele!”, “Fa-ti lectiile imediat!”. Cand copilul se supune unui ordin, nu este decat un obiect, o prelungire a dorintelor parintilor. Tu il conduci si-l folosesti ca pe o unealta. Procedand in felul acesta, el nu-si poate dezvolta propria capacitate de a face alegeri, de a-si conduce singur viata. Cu alte cuvinte, una este sa speli vasele din proprie initiative si alta e sa faci acest lucru pentru ca asa ti-a ordonat mama. Cand il comanzi, copilul face ce vrei tu, dar nu va putea sa-si assume responsabilitati si sa devina autonom.

Scopul tau: sa-l inveti sa faca alegeri, sa-si organizeze viata si sa se simta responsabil.
A avea posibilitatea de a alege din mai multe variante este essential pentru ca un copil sa aiba sentimental ca este la comanda existentei sale. A avea optiuni inseamna libertate si ofera senzatia ca el hotaraste ceea ce face. Acest lucru ii intareste respectul de sine si sentimental de autonomie.

Noua atitudine: ca sa nu devina un Ghita-contra, nu-i da comenzi, ci fa-i propuneri.
Exemple: “Preferi sa speli vasele inainte sau dupa ce spal eu gresia din bucatarie?” sau “Preferi sa-ti faci exercitiile la matematica inainte sau dupa tema la gramatica?”
Mici trucuri: Trateaza-l cu respect cand este vorba de autonomie si nu-l manipula pentru a-l face cooperant.

Asculta-l cu mare atentie

Situatie: el se plange. “Nu-mi place de profa de matematica…Mi-a dar un 2 pentru ca am uitat caietul acasa”.
Reactiile tale obisnuite: cand copilul se plange, vadit emotionat, ai tendinta fie sa minimalizezi (“Lasa, nu-i nimic grav”), fie sa-l invinovatesti (“Nu-i de mirare! Tu uiti mereu cate ceva…”) sau sa-i interzici sa-si vorbeasca de rau profesorii. Sau, ca sa-l ajuti, te lansezi in comentarii si il coplesesti cu opiniile si sfaturile tale. Toate aceste il inhiba pe copil si-i taie orice dorinta de a se exprima. In zadar ii arati ca te-ai fi descurcat mai bine decat el! Plus de asta, esti sigura ca ai inteles bine problema lui? Oare in spatele propozitiei “Nu-mi place profa de mate”…nu se ascunde cumva “Nu inteleg nimic din ce ne preda”?!

Scopul tau: sa intaresti legatura cu el si sa-l inveti sa faca fata.
A-l asculta inseamna a-i da atentie, a-i respecta sentimentele si capacitatile. Problema trebuie sa si-o rezolve singur. El nu are nevoie decat de putin sprijin pentru a analiza situatia si pentru a-si exprima emotiile. De multe ori e de ajuns sa-l asculti in tacere. Alteori, trebuie doar sa deschizi discutia cu intrebarea “Ce s-a intamplat?” si el isi va dezvalui sentimentele si gandurile.

Noua atitudine: incepe sa-ti spuna ceva? Opreste-te din vorbit, priveste-l si asculta-l cu ambele urechi, cu mintea si sufletul.
Incurajat de increderea pe care i-o acorzi, se va simti capabil sa-si rezolve problema! Si iti va fi si recunoscator.
Mici trucuri. Pentru a-l convinge ca-l asculti cu adevarat, poti intervene cu cateva interjectii (“O!”, “Ei, bine!”), dar nu cu intrebari sau comentarii. Chiar daca cere un sfat, abtine-te!

Petrece putin timp si cu el

Situatie: face prostii, are note proaste la scoala, relatia voastra pare sa se degradeze.
Reactiile tale obisnuite: amenintari, pedepse… Incerci sa-l pui pe drumul cel bun. Dar efectele masurilor tale sunt dezastruoase: copilul isi pierde increderea in sine, se inchide il el si, in final, problemele se agraveaza. Din ce cauza face copilul tau aceste prostii? O parere proasta despre sine, un sentiment crescand de neliniste si de insigurare… Daca nu iei masuri la timp, comportamentul deviant se va agrava.

Coplesita de problemele zilnice, te multumesti sa-l controlezi cand face cate o boacana. Ori, cand parintii nu au timp sa se opreasca o clipa si pentru el, copilul se simte neinteresant. O imbunatatire a comportamentului sau nu este posibila daca nu-si permite doza de atentie. Nici nu poate fi vorba de inversarea rolurilor: “Mai intai sa se poarte cum trebuie si apoi ma voi uita la el”. Cand vezi o planta ca se ofileste, nu astepti s-o vezi inflorind si-abia dupa aceea ii torni apa!

Scopul tau: sa faci in asa fel incat sa se simta iubit si sa pui conditii pentru a discuta despre motivatiile comportamentului sau.
Inainte de orice fel de masuri de corectare a comportamentului, gandeste-te daca i-ai acordat atentia cuvenita. Ecuatia este simpla: mama/tata ma priveste si ma asculta = sunt interesant = ma interesez, sunt implicat, ascultator si cooperez.

Noua atitutine: acorda-i zece minute de atentie adevarata pe zi.
Mici trucuri. Nu-i intotdeauna usor sa iubesti un copil care creeaza probleme… Adu-ti aminte ca adultul esti tu! Ce-ar fi sa-i acorzi macar zece minute din timpul tau, fara telefoane si fara sa aranjezi ceva prin casa? Ti se par prea lungi? Incepe cu doua si apoi creste numarul cate putin.

Da-i informatii suplimentare

Situatie: scoate doua portocale, mananca doar una si lasa pe masa cojile si portocala cealalta.
Reactiile tale obisnuite: “Pune portocala la loc si arunca resturile!”. Trei reactii sunt posibile din partea copilului: supunere, evitare sau revolta. Supunerea dureaza putin. Copilul cauta rapid sa se sustraga dominatiei, se inchidem nu mai aude si, mai tarziu, se va revolta pe fata. Alt risc: cand dai ordine, copilul se supune, dar nu invata sa reactioneze din proprie vointa. Va trebui sa repeti ordinal mereu, pentru ca altfel nu va reactiona. Cand dai ordine, crezi ca-l si informezi asupra a ceea ce are de facut. Or, nu-i asa. Tonul frazei sterge informatia continuta.

Scopul tau: sa-l ajuti sa-si dezvolte simtul raspunderii.
Copilul are nevoie sa-si puna ordine in cap, sa virtualizeze treburile pe care le are de facut. Ca sa-l ajuti, da-I indicatii. Treptat, creierul copilului stocheaza informatia ca fiind a lui si se organizeaza. El nu mai este “la ordin”, ci da ordine de la sine.

Noua atitudine: da-i indicatii precise in legatura cu ce are de facut.
“Portocala intreaga se pune in frigider, iar cojile, la cos.”
Mici trucuri. Atentie la tonul vocii! Fara ironii…si fara informatii pe care le stie: “Cosul e obiectul in care aruncam tot ce nu ne trebuie”. Reactia lui ar putea fi exasperate: “Ma crezi un prost?!”

Vorbeste-i pe scurt

Situatie: baschetii lui zac in bucatarie.
Reactiile tale obisnuite: ca sa te faci ascultata, ai tendinta de a-i face si alte reprosuri, in general pe un ton enervat, chiar agresiv, pentru fleacuri (recunoaste!). Care e speranta ta secreta? Copilul sa-si recunoasca greseala. Asta merge cand este mic… Apoi, obisnuit cu noianul de critici, de la al 12-lea cuvant, nu mai asculta ce spui! Si-atunci, obosita, dezarmezi si pui tu baschetii la locul lor.

Scopul tau: sa-l inveti sa aiba grija de lucrurile lui.
Trebuie sa-i indrepti atentia in aceasta directive. Ca sa fii eficienta, vorbeste-i pe scurt. Stop potopului de cuvinte!

Noua atitudine: cel mai adesea, limiteaza-te la un singur cuvant. Atrage-i pur si simplu atentia asupra obiectului. Spune-i pe un ton neutru: “Baschetii!”
Mici trucuri. Atentie la tonul vocii, care trebuie sa-si exprime doar o chemare la ordine. Esti exasperate? Trage aer in piept si aminteste-ti ca a preferat sa-si lase baschetii in bucatarie, decat sa traverseze sufrageria incaltat.